Învățarea reprezintă schimbările permanente ale comportamentului uman ca urmare a experiențelor. Pentru ca o cunoștință și o abilitate să fie considerate învățare, trebuie să ofere o schimbare a comportamentului, iar schimbarea comportamentului trebuie să fie de lungă durată. Noile experiențe de învățare îmbunătățesc capacitatea oamenilor iar aceștia devin capabili să aibă comportamente pe care nu le aveau înainte.
Există teorii comportamentale, afective, cognitive și neurofiziologice privind învățarea. Teoreticienii behavioriști (axați pe studiul comportamentului) acceptă că învățarea se dezvoltă prin stabilirea unei legături între stimul și comportament și că este necesară schimbarea comportamentului prin întărirea acestei legături. Potrivit teoriei cognitive, învățarea este abilitatea unui individ de a atribui un sens lucrurilor ce se întâmplă în jurul său. Teoreticienii în domeniul afectivității, pe de altă parte, sunt mai preocupați de problemele învățării decât de natura acesteia (Lave, 2009; De Houwer, J., Barnes-Holmes, D. și Moors, 2013).