Teoria învățării experiențiale a lui Dewey, care se bazează pe experiența de învățare, subliniază importanța faptului că indivizii trebuie să fie activi în procesul de învățare și se bazează pe munca lui Piaget, care vede inteligența nu doar ca pe o trăsătură înnăscută, ci ca pe un rezultat al interacțiunii dintre indivizi și oameni.
Acești savanți au căutat să dezvolte un proces de învățare experiențială integrată și un model pentru educația adulților. David A. KOLB este cel mai cunoscut adoptant al teoriei învățării experiențiale. Kolb definește învățarea ca un proces în care experiența este transformată în cunoaștere.
Cu toții învățăm din experiențele noastre. Acest proces de învățare, care începe în pruncie și mai târziu în copilărie, continuă de fapt în tinerețe și maturitate. Aproape în fiecare zi, încercăm să ne depășim limitele, să dobândim noi abilități și să ne depășim dificultățile. Fiecare experiență ne oferă o altă experiență. Reflectăm asupra acestei experiențe, o analizăm și observăm propria noastră experiență ca și pe cea a altora. Aceste analize și observații ne oferă noi perspective și idei. Acest lucru implementează idei noi și, în mod natural, obținem o nouă experiență din această punere în practică. Acest ciclu, care este procesul natural de învățare al ființelor umane, a fost integrat în procesele educaționale de către oamenii de știință de frunte ai secolului al XX-lea.