3. Ciclul Învățării Experiențiale

Teoria învățării experiențiale este o viziune dinamică a învățării bazată pe un ciclu de învățare condus de hotărârea dialecticii duale acțiune/reflecție și experiență/abstracție. Învățarea este definită ca „procesul prin care cunoașterea este creată prin transformarea experienței. Cunoașterea rezultă din combinarea experienței de înțelegere și transformare.” . Experiența de captare se referă la procesul de preluare a informațiilor, iar experiența de transformare este modul în care indivizii interpretează și acționează în baza acelor informații. Modelul teoriei învățării experiențiale descrie două moduri legate dialectic de înțelegerea experienței:

• Experiența concretă și conceptualizarea abstractă
• Două moduri legate dialectic de transformare a experienței (observare reflexivă și experimentare activă)

Figura 1. Ciclul Învățării Experiențiale

Învățarea apare din rezolvarea tensiunii creative dintre aceste patru moduri de învățare. Acest proces este descris ca un ciclu de învățare idealizat în care cursantul „atinge toate bazele” – experiență, reflectare, gândire și acțiune – într-un proces recursiv care este sensibil la situația de învățare și la ceea ce se învață. Experiențele imediate sau concrete stau la baza observațiilor și reflecțiilor. Aceste reflecții sunt asimilate și distilate în concepte abstracte din care pot fi trase noi implicații pentru acțiune. Aceste implicații pot fi testate activ și pot servi drept ghiduri în crearea de noi experiențe